vineri, 4 ianuarie 2013

Virtutea se arata in slabiciune?


Uneori virtutea se naste din slabiciunea invinsa. Dar aceasta este calea? Ori trebuie cu obstinatie sa incercam a nu gresi niciodata?

Virtutea ca invingerea a slabiciunii este una smerita, a celui constient de propriile limite, de propria micime si indaratnicie.

Dar cum este virtutea fara pata si fara greseala? Eu o vad ca starea de gratie asemenea copiilor, cac"De nu va veti intoarce si nu veti fi precum pruncii, nu veti intra in Imparatia cerurilor" (Matei 18, 3).

Prima este virtutea castigata prin invingerea Eului, cealalta este aproape de negasit in lumea noastra. O gasim izolat si partial in suflete curate, oameni aproape de sfintenie, copii.

Eu ma gasesc teribil de indaratnica la acest capitol, intr-o balansare perpetua intre smerenie si vanitati, intre virtute si adormire in propriile limitari. In fond nu stiu daca virtutea este cea pe care o caut sau pacea. Iar pacea mea presupune renuntarea la mine insami.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu